Motorola P40 va veni cu Snapdragon 675 și 128GB spațiu intern de stocare

Adaugat de GSM 08.01.2019 0 Comentariu Telefoane,

A început un nou an și ne apropiem de marile evenimente din domeniul IT precum CES 2019 și MWC 2019 așa că în următoarea perioadă vom avea foarte multe zvonuri legate de lansările producătorilor de telefoane, televizoare și nu numai.

În acest articol voi vorbi despre un posibil Motorola P40, un nou smartphone mid-range certificat Android One. În mediul online au apărut mai multe imagini ale viitorului dispozitiv dar și alte zvonuri legate de specificațiile sale.

Un mid-range cu specificații tehnice de invidiat

Conform informațiilor disponibile, Motorola P40 va avea printre specificațiile tehnice procesorul Qualcomm Snapdragon 675, 6 GB capacitate a memoriei RAM și 64 GB sau 128 GB spațiu intern de stocare.

Alte detalii tehnice mai includ o cameră foto principală duală cu un senzor de 48 MP alături de un senzor de 5 MP cu deschiderea f/1.75. Ambii senzori foto vor fi însoțiți de un bliț LED dual-tone și cu suport AI pentru îmbunătățirea imaginii. Suportul AI pentru fotografii va însoți și camera frontală de 12 MP.

Motorola P40
Motorola P40

Ecranul viitorului smartphone va avea diagonala de 6,2 inci iar bateria va avea o capacitate de 4.132 mAh. Cum poți observa în imaginea de mai sus, camera foto secundară este amplasată într-o gaură care trece prin ecran așa că popularul breton va fi aliminat. Acest tip de design îl mai poți vedea la telefonul Samsung Galaxy A8s.

Alte detalii mai includ suport NFC, un dufizor amplasat pe partea inferioară, mufă USB de tip C și sistem de operare Android 9 Pie.

Toate informațiile de mai sus sunt disponibile la nivel de zvon și nu au fost confirmate de către companie dar ne putem face o idee despre viitorul Motorola P40. Este posibil ca acesta să fie lansat în cadrul MWC 2019 așa că nu avem de așteptat mai mult de două luni până la lansarea oficială.

Imaginile din acest articol au fost postate pe Twitter de către Steve H.McFly (@onLeaks).

 

Etichete: motorola telefoane

Lasa un comentariu

Loading...